OPREȘTE-TE!

Sper să nu fiu eu primul care îți spune: stai pe un geamantan cu dinamită.

De când? Din prima zi în care te-ai născut.

Mă uit în primul rând la mine, dar mă uit și la ceilalți. Pe la 5 ani ai primele semne de conștiență de bagajul acesta ciudat. Altfel e imposibil de explicat, de ce scoți o bucățică din această ”magică” plastilină. 

Apoi pui o capsă și o detonezi într-un super-market, când te dai cu fundul de pământ că vrei jucăria aia, dar numai aia. Iese mare tam-tam. Dar trece.

La școală mai scoți o bucată. Te aperi de ăia care se uită urât la tine, care îți spun că ești mic și prost. Explozie, lumea se dă în lături, sau fiecare scoate din valiza lui combustibil pentru un mic război. Se lasă cu artificii frate, nu alta. Dar trece…

Când te faci mare devii meșter la asta. Chiar o faci cu mândria unei puteri ”nucleare”: azi lăsați-mă în pace, sunt cu capsa pusă.

Problema e că uiți de asta iar mecanismul se detonează de cele mai multe ori pe cei care vrei să îi rănești cel mai puțin: pe cei dragi. 

Bum! Te-ai descărcat, te scuzi. Și aștepți să treacă.

Stai pe un geamantan cu dinamită. Iar dacă nu o folosești pe alții, o vei utiliza, în mod sigur, pe tine.

Se numește agresivitate instinctuală.

Demult, tare demult o foloseai să vânezi mamuți, să te aperi de leul care năvălea peste tine în peșteră.

Dar astăzi? Unde e mamutul? Unde e leul? Nicăieri.

Dar nu-i nimic, o sa inventezi tu unul.

Speri, într-un mod copilăresc, poate că se va termina într-o zi tot ce duci în geamantan. Dar el se umple la loc, printr-o lege a vieții sufletești despre care știi foarte puțin.

Tu ce faci cu dinamita? Chiar sunt curios. Pe cine vei arunca azi în aer? Pe tine, pe ceilalți?