0
Your Cart
No products in the cart.

NU E O RUȘINE SĂ SOCOTEȘTI PE DEGETE

E copilul nostru, noi știm mai bine decât un profesor!

”Ionuț nu mai știe să socotească!” mă privi disperată mama copilului, pe la final de clasa I, să tot fie vreo 10 ani trecuți.

”I-am făcut toate investigațiile, l-am dus peste tot. Nu iese nimic nicăieri. Pur și simplu nu mai știe. E foarte grav!”

M-a intrigat destul de tare. La clasă, Ionuț socotea cu hărnicie tot ce îi cădea sub nas.

Dar ceva mi-a atras atenția. Eu știu despre legătura văzută și nevăzută între mâini și creier, iar pe copilașii care socoteau pe degete din reflex i-am încurajat mereu să o facă la vedere. Nu e nici o rușine, e doar o etapă.

Ionuț era unul dintre copiii la care atenția și kinestezia făceau casă bună. Doar că, de data asta, l-am văzut cu mâinile pe sub bancă.

M-am lămurit apoi: dintr-un exces de zel, pe care eu îl numesc parenting teribilist, ai lui i-au interzis să socotească pe degete pentru că, vezi domnule, e rușine să o faci la finalul clasei I.

Am salvat copilul după o muncă de lămurire de doua ore cu ai lui. Degetele îl ajutau pe copil să se concentreze. Iar lucrurile trebuiau luate ca atare, fără drame.

Ce vreau să spun mai departe este că nu mă interesează deloc să rezolv eu disputa dicționarelor în ce privește cuvintele ”focus” și ”concentrare”.

Dar îmi este foarte clar că atunci când îi cer unui elev să fie atent la tablă, unde se scrie un exercițiu, eu solicit atenției lui să se focuseze, adică să selecteze din câmpul de stimuli pe cel sugerat de mine și să rămână prezent acolo.

Dar dacă îl rog să rezolve exercițiul scris, atunci îi cer altceva: să intensifice atenția pe sarcina respectivă. Nu mai este un proces de selectare, ci unul de concentrare, care presupune alte calități ale atenției: stabilitate și volum.

 

Ce treabă are asta cu eficiența? Păi are și am descoperit-o la performeri mai ales. Unii vor să se concentreze cu orice preț pe un lucru, înainte de a avea un task ales pe care să fie focalizați, adică să îl păstreze doar pe el în câmpul atenției. Alții pierd concentrarea, încercând să se focuseze pe altceva.

Dacă nu ești gata să educi atenția, să înțelegi atenția, să te observi o vreme, când ești atent, este foarte posibil să nu poți crește calitatea lucrurilor care o presupun.

Pe ea, pe atenție.

Add a Comment

Your email address will not be published.