CONFLICTUAL
Teoretic, lucrurile ar trebui să funcționeze simplu: te trezești dimineață, bei cafeaua, pleci spre birou, spre firmă spre… unde te trage avântul nevoilor și planurilor tale.
Lași la ușă, într-o cutie, viața ta personală, sufletul tău, intri, prestezi în draci, neinfluențat de nimeni și nimic.
Când e gata, dacă e gata, pleci. Îți iei sufletul înapoi din cutie și te întorci acasă.
Minunat și perfect funcțional.
Tu ai o cutie de asta? Cât de mare e? Cum arată?
Ca să te pui pe hold, trebuie să fie măcar cât un frigider. Să poți băga în ea și pe copilul rămas acasă cu febră. Uneori trebuie să bagi acolo și cuvintele spuse la furie de partenerul tău și care te-au rănit. Și chiar de ți-a murit pisica, tot la cutie va trebui să apelezi.
Pentru ca tu să poți fi limpede ca un cristal, nestrămutat ca o stâncă. Doar ai de produs, de prestat. Și nu poți să te lași afectat de toate astea.
Observi, sper, cutia asta seamănă mai mult cu… da, ți-am auzit gândul.
Nu doar seamănă, ci chiar devine un COȘ DE GUNOI al vieții tale. Iar tomberonul ăsta, pe care ți-l dorești mare și încăpător, nu e niciodată de fapt la ușă, la ghereta portarului care te salută respectuos și ridică bariera ca mașina ta electrică să se strecoare elegantă în curtea firmei.
Pubela asta este chiar ÎN TINE.
Dar stai, povestea lucrează și în sens invers. În același coș de gunoi trebuie să pui problemele tale profesionale: nemulțumiri, tensiuni, conflicte, obiective neatinse, colaboratori care nu fac plăți la timp, șefi care urlă ca disperații.
Trebuie să le pui acolo, să fii funcțional când te întorci acasă la ai tăi. Poți? Pentru cât timp?
Sunt sigur că știi costurile, dar nu faci nimic, deoarece metoda asta de a separa cele două vieți ale tale te-a anesteziat și te duce triumfal spre groapă.
Știi asta dar nu faci nimic. Incredibil.
Cum ar fi ca cele două vieți ale tale să nu se mai lupte una cu alta, să nu te mai chinuie și să devină o singură viață, una și armonioasă?
Știu, poate mârâi în barbă, poate te irită ce spun. Dacă te enervează, dacă încă mai cauți și îți pui întrebări, ei bine, încă nu ești un mort viu.
Soluția e simplu de formulat (doar) într-o singură propoziție: IDENTIFICAREA ȘI GESTIONAREA CONFLICTELOR INTERIOARE.
Dar de făcut o fi greu? Depinde de câtă rezistență opui. Că am întâlnit atitudini de tot felul.
Chiar și pe performeri îi sperie ideea unui reset, mai rău ca degradarea propriei sănătăți și moartea în sine.
Paradoxal, nu?
Dacă totuși nu te sperie, hai să stăm de vorbă. Dacă te enervează rândurile de mai sus, lasă o reacție și hai să luăm idei folositoare pentru un webinar despre CONFLICTELE INTERIOARE.
Stăm de vorbă despre subconștient, adică partea cea mai frumoasă din sufletul tău, care, în loc de spațiu de inspirație, de creativitate înfloritoare, devine morman de… reziduuri mentale și emoționale veșnic în tensiune.
Cum ar fi să nu mai fie așa?