BĂTUTUL COVOARELOR NU A DISPĂRUT

Dar e o îndeletnicire atât de rară încât, dacă auzi ritmul loviturilor paletei pe covor, musai trebuie să lași orice faci și să te duci să faci un video, un slow motion ceva, un reel.


Lucram la un material într-o zi și aud: poc! poc! poooc! Am sărit ca ars. De undeva din fața unui bloc nori de praf se ridicau, spre satisfacția agresorului unui covor persan.

Imaginația mi-a luat-o razna. Ce o fi oare în sufletul omului cu paleta?

***

– Costică, scoate și tu covorul ăla, că ne prinde Crăciunul următor!

Tăcere. Costică butonează în continuare telecomanda.

Ce o fi cu el, se întrebă ea? O fi procrastinarea. Dar nu, nu poate fi doar asta. Întâi răsfoiește o carte de astrologie.

– Costicăăă, tu mai ții minte exact la ce oră te-ai născut?

– Dragă, nu mai știu. Mama spunea ceva de 6 la amiază.

Nu are cum 6 la amiaza, se gândi ea. Ascendentul pe ora aia arată harnic ca un prisnel. Dar martalogul ăsta de bărbată-miu nu mișcă decât electrocutat. Or fi oglinzile Eseniene.

Dar e nasol: ce spune oglinda despre el că stă în fața tv-ului? Oglinda e tv-ul? Vaaai!
Poate e totuși rana de umilință, care se activează când îl iau eu foarte tare. Sigur e asta.

– Costică, iubirea vieții mele, batem și noi covorul ăla? Ajută-mă, sunt frântă de oboseală, am dereticat singură tot cuibușorul nostru drag.

Poate totuși Costică nu e ascensionat. Nu poate simți vibrațiile dimensiunii a cincea, iar portalul rămâne închis pentru el. Of!

***


Râdeți voi râdeți, dar treaba e serioasă.

Pentru că ne uităm cu insistență la toate cauzele posibile. Și aproape niciodată la cauza ”imposibilă”, aia care doare, aia despre care nu vrei să știi nimic.

Cauza aia care stă cu degetul îndreptat spre tine.

Give me five!